În Februarie, mai spune-i o poveste! În imagini, printate 😊

  Traditionaliști convinși, aproape niciodată nu luam în calcul sărbatoarea Sfântului Valentin, preferând varianta româneasca a lui Cupidon, de Dragobete.

  Mai mult decât atât, consideram, până acum ceva timp, faptul că iubirea n-are nevoie de o zi anume în care să fie sărbătorită.

  Ce s-a schimbat între timp? Păi …parcă nu mai avem timp. Totul se derulează după o agendă bine stabilită, a ta sau a “șefului” și de cele mai multe ori “cina romantică”nu apare în nici o lista.

  N-avem timp sau suferim de oboseală.

  Ca ființe ale acestei lumi, suntem insetați de iubire. Ne plac filmele romantice, mai vărsăm și o lacrimă la un final fericit și tânjim pe ascuns la armonia unui cuplu trainic.

iubire la 80+
… chiar dacă nu recunoaștem pe moment, este una din imaginile pe care ni le dorim pentru viața noastră, și cu ea in minte, ne prezentăm in fața ofiterului de Stare Civilă 😉

  Când eram mici, în serile cele mai geroase, ne aliniau bunicii lângă sobă și ne povesteau de prin tinerețile lor.

  Râdeam cu gura până la urechi despre pățaniile lor.

 “-aci-ți faci veacu’, mă târâtule?”

  “-na tu Leana, nu te-negri iute așa. Uite, ia repede floarea asta, că de mă prinde Ghiță, nu mi-i bine

Ș-apoi… ce-i un pahar pentru mine?”

  “-Bine nu ți-a fi oricum, că de n-ajungi amu’ acasă, te-or auzi toate lighioanele”

   “-tu Leană, eu zic sa nu trezești monstru’ din mine că nu răspund” 😄

  Râdeau și ei, râdeam și noi…despre o ceartă bine condimentată :))))

  Fără televizor, fără internet.

  Aveau spirit în povești iar noi iubeam asta, și lumina din ochii lor, bătrâni fiind, se iubeau în continuare, mai ales după “drumul” parcurs.

  Azi, lipsa timpului, ne poate provoca multă frustrare. Cu siguranță, partenerul tău este important pentru tine. Daca n-ar fi așa, ar mai fi acolo?

  Și totuși, este ușor să ajungi în situația în care să te simți “depășită “ . Să crezi că nu contezi sau că nu ești văzută. Dacă tu simți asta, imaginează-ți ce simte partenerul tau.

  Fii căpitanul Sufletului tău 🎯

 

minialbum sau maxialbum in februarie

  Azi, te încurajăm să profiți de “mediatizarea” lunii  iubirii pentru a te asigura că nu ajungi la sentimente de frustrare, pentru că se poate cu bucurie si exaltare 🤩

  Arată-i că visele voastre sunt în continuare acolo și că împărtașiți cu aceeași dedicare, viziunea voastră comună.

  Din orice punct ar fi relația voastră, poți scrie si rescrie povestea.

  În imagini, pentru că au cel mai emoționant impact 💘

  Facem asta, oficial de 7 ani, neoficial, de-o viață, așa că ai încredere când îți spunem că-l poți copleși.

  Iar aici descoperi CUM faci asta 😉  repede și fără bătăi de cap!